Comuna cu parc fotovoltaic. Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a semnat recent 113 contracte de finanțare în valoare totală de 316,5 milioane de lei, destinate construirii de parcuri solare pentru primării și instituții publice. Unul dintre aceste proiecte se va desfășura în comuna Stănilești, județul Vaslui, și are ca scop asigurarea consumului de energie electrică pentru școli, grădinițe și iluminatul public din comună. Acesta este un pas semnificativ în sprijinul comunităților locale. Care vor putea reduce costurile cu utilitățile, iar economiile realizate vor putea fi reinvestite în alte proiecte locale.
Ministrul Burduja a subliniat importanța investițiilor în sectorul energetic ca o măsură de asigurare a independenței și securității energetice a României. Accentuând că fondurile nerambursabile atrase, în valoare de 14 miliarde de euro, reprezintă o reală oportunitate pentru dezvoltarea comunităților. Contractele semnate au o putere totală instalată de 41,68 MW de energie verde. Finanțarea provine din Fondul pentru Modernizare, axat pe sprijinirea capacităților de producție a energiei electrice din surse regenerabile. Toate acestea pentru autoconsum în cadrul entităților publice.
Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!