Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

De interes

Cheltuielile de sărbători cresc cu 8% în 2024

Cheltuielile de sărbători vor crește cu 8% în acest an, comparativ cu 2023, potrivit studiului Deloitte Holiday Retail Survey 2024. Creșterea prețurilor reprezintă principalul motiv, iar 70% dintre consumatori anticipează scumpiri în perioada următoare.

În contextul economic actual, cumpărătorii manifestă mai multă prudență în privința cheltuielilor de sărbători. Tot mai mulți renunță la cadourile pentru ei înșiși, ponderea scăzând la 32%. În plus, 62% dintre respondenți se orientează către branduri mai ieftine, iar 48% aleg comercianți accesibili.

De asemenea, 75% dintre cumpărători urmăresc ofertele promoționale, în creștere față de anul trecut, când procentul era de 61%. Alegerea magazinului depinde în principal de calitatea produselor (39%), nivelul prețurilor (37%) și varietatea ofertei (35%).

Citește și: Negocieri tensionate pentru guvernare: USR, absent de la discuțiile privind bugetul

În acest sezon, se observă o creștere semnificativă a cheltuielilor pentru experiențe și socializare, în urcare cu 16 puncte procentuale. Totodată, cheltuielile pentru cadouri scad cu 3%, iar cele pentru decorațiuni cresc cu 9%.

În ceea ce privește cadourile, hainele și accesoriile rămân preferate, deși sunt în scădere cu 10 puncte procentuale. Cardurile cadou pierd teren, înregistrând o scădere de 12%. Aproximativ patru din zece consumatori intenționează să ofere experiențe drept cadouri.

Creșterea prețurilor și inflația, aflată la 5% în România, îi îngrijorează pe cumpărători, potrivit experților Deloitte.

Magazinele online rămân preferate de 70% dintre cumpărători datorită economiei de timp (74%) și bani (60%). În schimb, magazinele fizice sunt apreciate pentru verificarea calității produselor și consilierea vânzătorilor.

Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!

ianuarie 10, 2025

Atenționare meteorologică: Vreme severă în următoarele zile....

ianuarie 10, 2025

Comisia Europeană a rambursat oficial României suma...

ianuarie 10, 2025

Brașovul va avea rovinietă regională. Începând cu...