Folosirea materialelor pirotehnice râmâne o tradiție. În apropierea sărbătorilor de iarnă, folosirea materialelor pirotehnice râmâne o tradiție pentru mulți oameni. La mare căutare sunt focurile de artificii și petardele, preferatele copiilor. Autoritățile atrag atenția asupra pericolelor pe care le implică utilizarea necorespunzătoare a acestor materiale. Sezonul festiv de iarnă aduce bucurie și spectacole de lumini dar poate transforma aceste momente în tragedii. Petardele pot provoca accidente grave, incendii și chiar pierderi de vieți omenești dacă nu sunt folosite corect sau dacă sunt achiziționate din locuri neautorizate.
Vezi și: Bilete mai scumpe la CTP Iași. Salariul directorului Cristian Stoica – 26.000 lei/lună.
Artificiile și petardele sunt zgomotoase și pot fi periculoase dacă nu știm cum să le folosim corespunzător. Pocniturile acestora, care deseori se aud pe străzi și în blocuri în timpul sărbătorilor de iarnă, pot provoca disconfort nu doar pentru animale dar și pentru persoanele în etate. Cele cu un risc scăzut care pot fi utilizate atât în interior cât și în exterior sunt artificiile de interior, lumânările bengale și mini-focurile de artificii.
Cumpărătorii trebuie să respecte instrucțiunile de pe ambalaj și să nu permită copiilor accesul la materialele explozive decorative. Autoritățile menționează importanța achiziționării acestor materiale doar din locuri autorizate unde se garantează standardele de siguranță. Potrivit legislației în vigoare, vânzarea sau utilizarea ilegală a articolelor pirotehnice este sancționată cu amenzi până la 6000 de lei sau cu închisoarea de la 3 luni până la 1 an.
Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!