Acord de mediu pentru modernizarea liniei de cale ferată Roman – Iași – Ungheni. Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Iași a emis un acord de mediu pentru proiectul de reabilitare a liniei de cale ferată Roman-Iași-Ungheni. Proiectul este realizat de Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. București și vizează modernizarea infrastructurii feroviare pe tronsonul Roman – Pașcani – Iași – Ungheni, cu o lungime de aproximativ 140 km.
Obiectivul principal al proiectului este îmbunătățirea infrastructurii feroviare. Asta pentru a permite trenurilor de călători să atingă viteze de până la 160 km/h. De asemenea, se va crește viteza maximă de circulație pentru trenurile de marfă la 120 km/h. Totodată se va spori capacitatea de tranzit pe acest tronson important.
Vezi și: Polițiștii de la Secția 4 au adus magia Crăciunului la Spitalul pentru copii „Sfânta Maria”.
Printre principalele lucrări planificate se numără dublarea și electrificarea liniei de cale ferată de la stația Socola până la limita stației Ungheni – Prut. În plus, se va înființa linia 3 Iași – Lețcani pe o lungime de 9,05 km. Aceasta, care va permite accesul la trenul metropolitan. Proiectul include și măsuri pentru protecția mediului, precum montarea panourilor fonoabsorbante pe anumite tronsoane pentru reducerea zgomotului.
În cadrul proiectului se vor realiza lucrări de consolidare a terasamentelor, reparații ale podurilor și podețelor, modernizarea peroanelor și instalațiilor de electrificare. De asemenea, vor fi amenajate spații verzi și vor fi montate echipamente pentru colectarea și epurarea apelor uzate și pluviale.
Pentru a preveni impactul negativ asupra mediului, APM Iași a stabilit măsuri de protecție pe durata lucrărilor și în perioada de operare a liniei modernizate.
Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!