Sindicatul Europol acuză: „Jandarmii au folosit spray lacrimogen împotriva polițiștilor la protestul din Piața Victoriei”
Sindicatul Europol a denunțat un incident petrecut la protestul de luni din fața Guvernului, unde un șef de detașament al Jandarmeriei ar fi folosit spray lacrimogen asupra unui polițist de penitenciare. Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a sindicatului. Gestul este considerat o lipsă de respect față de polițiștii veniți de la sute de kilometri pentru a-și susține revendicările.
În imagini publicate de Europol, doi polițiști de penitenciare sunt surprinși frecându-se la ochi, la doar câțiva pași de gardul despărțitor și de jandarmii responsabili de asigurarea ordinii. Sindicatul a condamnat vehement gestul și a făcut referire la incidentele violente din 10 august. Criticând lipsa de discernământ a unor membri ai Jandarmeriei.
Vezi și: Atenționare meteo: Ceață densă, burniță și risc de polei în mai multe județe din Moldova.
„Această rușine a Jandarmeriei ar trebui îndepărtată de urgență din funcție. Polițiștii și polițiștii de penitenciare au protestat inclusiv în interesul jandarmilor”, au transmis reprezentanții Europol.
Situația ridică semne de întrebare asupra gestionării tensiunilor dintre forțele de ordine în cadrul manifestațiilor.
Citește și: Adrian Câciu: „Nu vă mai uitați la falșii profeți ai crizei, realitatea îi va contrazice și în 2025”
Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!