Campusul „Tudor Vladimirescu”, modernizat cu fonduri de peste 48 de milioane de lei. Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași a obținut finanțare pentru reabilitarea termică și energetică a trei cămine studențești. Contractul a fost semnat la Guvern, iar investiția vizează căminele T9, T10 și T11 din Campusul „Tudor Vladimirescu”.
Proiectul are o valoare de peste 48 de milioane de lei, fiind cea mai mare sumă alocată în teritoriu pentru astfel de lucrări. Lucrările prevăd montarea panourilor fotovoltaice pe acoperișuri, termoizolarea clădirilor și modernizarea sistemului de iluminat.
Obiectivul principal este creșterea eficienței energetice și reducerea costurilor de întreținere. Autoritățile universitare doresc ca, în viitor, campusul să devină independent energetic.
Tot în Campusul „Tudor Vladimirescu”, din februarie, vor deveni operaționale barierele automate de acces. Sistemul va gestiona mai eficient parcările și circulația în interiorul campusului.
Studenții care doresc un loc de parcare trebuie să plătească un abonament lunar de 300 de lei. Universitatea va asigura și locuri de parcare gratuite pentru angajați, disponibile timp de 10 ore pe zi.
Pentru vizitatori, va exista o perioadă de tranzit gratuit de o oră. De asemenea, cadrele didactice vor beneficia de trei ore gratuite pentru evenimente sau mese la cantină.
Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!