Spitalul de Pneumoftiziologie și Spitalul de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” vor beneficia de noi modernizări. Spitalul de Pneumoftiziologie din Iași va înființa două noi cabinete pentru a îmbunătăți tratamentele pacienților. Unul dintre acestea va fi dedicat Boliilor Infecțioase, iar celălalt va fi pentru Alergologie și Imunologie Clinică. Pacienții cu afecțiuni respiratorii, cum ar fi tuberculoza, vor beneficia de investigații suplimentare pentru un diagnostic corect.
În paralel, la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” din Iași, vor avea loc modificări importante pentru a răspunde mai bine nevoilor pacienților pediatrici din întreaga regiune a Moldovei. Un Compartiment de Chirurgie Orală și Maxilo-Facială va fi înființat pentru a trata cazurile specifice acestei specialități.
Totodată, va fi angajat un nou medic în cadrul Compartimentului Genetică Medicală, Secția Cardiologie, pentru a face față numărului tot mai mare de teste genetice. În plus, spitalul va beneficia și de un Compartiment HELIPORT SMURD, ce va sprijini implementarea unui proiect extins de urgență regională. Acesta include și construcția unui heliport pe terasa Unității de Primiri Urgențe.
Aceste modificări fac parte dintr-o serie de îmbunătățiri care au fost aprobate recent de consilierii județeni în cadrul unei ședințe ordinare. Noile structuri vor contribui la creșterea capacității de tratament și la îmbunătățirea serviciilor pentru pacienți.
Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!