Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

De interes

Președintele Klaus Iohannis a promulgat Legea bugetului de stat pe 2025

Președintele Klaus Iohannis a promulgat Legea bugetului de stat pe 2025

Președintele Klaus Iohannis a semnat Legea bugetului de stat pe anul 2025, aprobată săptămâna trecută de Parlament. Proiectul a primit 254 de voturi „pentru” și 192 „împotrivă”, în timp ce bugetul asigurărilor sociale a fost adoptat cu 255 de voturi „pentru” și 192 „împotrivă”.

Parlamentul a dezbătut bugetul timp de două zile, adoptând 60 de modificări propuse în comisiile de specialitate. Cele mai multe amendamente, 34 la număr, vizează alocări pentru Secretariatul de Stat pentru Culte. Aceste fonduri vor fi utilizate pentru salariile personalului clerical și lucrări de renovare, reparații sau construcții de biserici.

Un amendament important a eliminat suma de 700.000 de lei destinată Curții Constituționale pentru decontarea medicamentelor angajaților și foștilor judecători pensionari. Guvernul a aprobat proiectul bugetului pe 1 februarie. Bazându-se pe o creștere economică de 2,5% și un deficit bugetar de 7% din PIB.

Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a declarat că bugetul este „cumpătat” și fundamentat pe o creștere prudentă a veniturilor. El a subliniat că prioritatea este plata pensiilor și reducerea deficitului bugetar, în conformitate cu angajamentele asumate față de Comisia Europeană.

Investițiile vor fi menținute, fiind considerate motorul economiei. Ministrul a afirmat că fiecare guvern viitor trebuie să respecte acest plan, păstrând echilibrul între cheltuieli și dezvoltare economică.

Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!