Acțiune a polițiștilor ieșeni privind comercializarea produselor din tutun către minori. Pe 18 februarie, între orele 12:00 și 15:00, polițiștii din cadrul Biroului Siguranța Școlară Iași, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Iași și Secției nr. 4 Poliție Iași au desfășurat o acțiune amplă în municipiul Iași. Scopul principal al acțiunii a fost creșterea gradului de siguranță al elevilor din zona unităților de învățământ și verificarea respectării legislației de către agenții economici din apropiere.
Acțiunea a vizat respectarea Legii nr. 349/2002 și Legii nr. 61/1991, care reglementează comercializarea produselor din tutun și a celor conexe. În urma verificărilor, polițiștii au descoperit că un agent economic a vândut produse din tutun către minori. Conform legislației, acesta avea obligația de a solicita actele de identitate ale consumatorilor. Din acest motiv, agentul economic a fost sancționat contravențional, conform Legii nr. 61/1991.

În plus, societatea comercială a primit o amendă de 10.000 de lei conform Legii nr. 349/2002. Totodată, a fost dispusă suspendarea activității pe o perioadă de 30 de zile. Legea nr. 349/2002 interzice vânzarea produselor din tutun și a celor conexe persoanelor sub 18 ani.
În cadrul aceleași acțiuni, autoritățile au verificat și respectarea reglementărilor privind comercializarea băuturilor alcoolice și energizante către minori. Poliția reamintește faptul că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare.
Scopul acestor verificări este de a preveni și combate comercializarea ilegală a produselor către minori, protejând astfel sănătatea și siguranța acestora.
Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!