Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

De interes

Papa Francisc, în continuare în stare critică, dar cu semne de ameliorare

Papa Francisc, în continuare în stare critică, dar cu semne de ameliorare. Papa Francisc, în vârstă de 88 de ani, spitalizat cu dublă pneumonie, prezintă o ușoară ameliorare a stării de sănătate, a anunțat Vaticanul.

Deși rămâne într-o situație critică, Suveranul Pontif nu a avut episoade de criză respiratorie astmatică în ultimele 24 de ore. Unele analize de laborator indică o ușoară îmbunătățire, potrivit unui comunicat oficial.

Medicii au precizat că insuficiența renală ușoară semnalată anterior nu este îngrijorătoare, iar tratamentul cu oxigen continuă la un debit redus. Având în vedere complexitatea stării sale, specialiștii evită să ofere un prognostic clar.

Papa Francisc și-a reluat o parte din activitățile zilnice și a telefonat preotului din Gaza pentru a-și exprima sprijinul. De asemenea, a transmis mulțumiri celor care s-au rugat pentru sănătatea sa.

Suveranul Pontif este internat din 14 februarie, iar starea sa s-a agravat sâmbătă, când a suferit o criză astmatică prelungită. Medicii au fost nevoiți să efectueze o transfuzie sangvină din cauza unor probleme hematologice.

Echipa medicală care îl îngrijește subliniază că Papa Francisc este în continuare în stare critică și nu este încă în afara pericolului.

Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!

februarie 25, 2025

Șoferii care folosesc flash-urile pentru a intimida...

februarie 25, 2025

Coaliția PSD-PNL-UDMR a decis revocarea lui Toni...

februarie 25, 2025

Parlamentul Ucrainei nu a adoptat rezoluția privind...

februarie 25, 2025

Țările est-europene cer Comisiei Europene restricții pentru...