Bani pentru fermieri! Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) – Centrul Județean Botoșani a anunțat că crescătorii de ovine și caprine pot depune cereri pentru sprijin financiar de urgență până la data de 21 martie 2025. Această măsură este destinată fermierilor care au fost afectați de seceta pedologică din perioada septembrie 2023 – august 2024, având scopul de a compensa pierderile economice suferite.
Sprijinul financiar se adresează atât persoanelor fizice, cât și celor juridice, care dețin între 50 și 300 de capete de tineret femel pe exploatație, conform codului ANSVSA. Fermierii cu un efectiv mai mare decât 300 de capete pot beneficia de ajutor financiar pentru maximum 300 de capete. Cererile pot fi depuse la Centrul Județean APIA Botoșani sau la centrele locale APIA din județ, în funcție de locul unde a fost depusă cererea de plată pentru 2024 sau unde se află exploatația.
APIA oferă cereri pretipărite și documentele necesare din Sistemul Național de Identificare și Înregistrare a Animalelor (SNIIA). Sprijinul financiar acordat este de 248 lei pe cap de animal, iar plățile se vor efectua până la 30 aprilie 2025, cu posibilitatea de prelungire doar pentru conturile invalide. Dar nu mai târziu de 30 iunie 2025.

Pentru a solicita sprijinul, solicitanții trebuie să prezinte următoarele documente:
- Act de identitate (copie conform cu originalul);
- Certificat de înregistrare (pentru persoane juridice);
- Declarație pe propria răspundere privind respectarea normelor UE;
- Documente bancare/trezorerie pentru plata sprijinului;
- Documente din SNIIA care atestă efectivul de animale la datele de referință.
Conform informațiilor furnizate de APIA, în județul Botoșani există 221 de potențiali beneficiari ai acestui sprijin.
Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!