Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Urbanism

Proiect Iulius în inima Constanței

Proiect Iulius în inima Constanței. Un teren de 38 de hectare în centrul Constanței și 800 de milioane de euro. Acestea sunt ingredientele unei afaceri pe care Compania Iulius vrea să o deschidă pe litoralul românesc. Compania va încheia un acord pe 99 de ani pentru un drept de superficie. IULIUS se va asocia cu Oil Terminal. Potrivit unui comunicat pe bursă al companiei constănțene: adunarea generală a acționarilor a aprobat cu o majoritate covârșitoare (99,9%) acordul. „Taxa de superficie: 2.000.000 euro/an pentru întreaga suprafață”, se arată în comunicat. Pentru o perioadă de 99 de ani, suma ajunge la aproape 200 milioane euro.

Conform celor de la apix.ro, complexul de la malul mării va avea următoarele funcțiuni: retail, office, rezidențial, entertainment, parc, grădină botanică, fresh market, parcări aferente (aceste funcțiuni vor fi dezvoltate în mod direct de investitor) universitate, campus universitar, acvariu, hotel, parcări aferente, SPA (aceste funcțiuni vor putea fi dezvoltate, la decizia investitorului, împreună cu parterneri instituționali de drept public sau privat).

Vezi alt proiect de urbanism: BMT construiește încă o fabrică la Iași.

Acordul de asociere va fi semnat în vederea demarării etapei de întocmire a Planului Urbanistic Zonal (PUZ) și a documentației de autorizare a proiectului. În același timp, vor putea fi dezafectate infrastructurile existente pe teren. Costurile vor fi asigurate de către investitor în baza contractului de superficie care va fi încheiat. Terenul aparține firmei Oil Terminal, compania unde statul este acționar majoritar prin intermediul Ministerului Energiei. Oil Terminal a anunțat de mai mult timp eliberarea terenului și a transmis public că este în căutare de investitori pentru un proiect de regenerare urbană.

Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!