Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Știri​

Se extinde rețeaua de gaze naturale la Cornești

Primăria va extinde rețeaua de gaze naturale în satul Cornești. Proiectul este estimat la suma de 415.056,53 lei, din care 341.718,02 lei sunt asigurați de Primăria Comunei Miroslava și de Consiliul Județean Iași. Restul de 73.338,51 lei sunt asigurați de către operatorul de distribuție gaze naturale (Gazmir Iași SRL). Durata de realizare a proiectului va fi de 90 de zile. Conducta de alimentare cu gaze naturale urmează a avea o lungime de 1,1 kilometri.

Citește și: Peste doi ani, rețeaua de apă-canal va acoperi tot județul.

Lucrările facilitează racordarea la rețeaua de gaze naturale a locuințelor realizate în cadrul proiectului ,,Închiderea Centrului Rezidențial Bucium Iași”- Componenta I, desfășurat de Consiliul Județean Iași, prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași, și finanțat prin intermediul Programului Operațional Regional 2014-2020.

La final vor fi construite, dotate, împrejmuite și racordate la sistemele de utilități cinci case de tip familial pentru copiii aflați în centre de plasament. Totodată, Fundația Hope and Homes for Children Romania va construi un imobil cu aceeași destinație. Toate cele șase căsuțe vor fi construite în satul Cornești, pe un teren pus la dispoziție de Comuna Miroslava.

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă creșterea gradului de acoperire cu servicii sociale destinate copiilor aflați în centre de plasament. Centre, care urmează să fie închise cu prioritate, în vederea dezinstituționalizării acestora. Un alt obiectiv vizează asigurarea unor servicii sociale într-un sistem mai prietenos și mai apropiat de nevoile lor.

Fii alături de noi pe Facebook și Instagram, pentru a fi primul informat!