Vineri, Diana Șoșoacă a sosit în Iași. La conferința de presă organizată de senatoarea de Iași, alături de șefa partidului, se afla și Dragomir Tomașeschi. Fostul prefect al județului a fost prezen tat ca fiind președintele organizației județene a SOS România.
„M-am hotărât să muncesc și să lucrez la acest partid. Intenționăm să instaurăm legea și legalitatea în Primăria Iași și în Consiliul Județean.
Am experiență politică și administrativă și sunt determinat să le arăt locuitorilor din Iași că se poate face politică în mod corect, cinstit, cu legea în mână”, a declarat Dragomir Tomașeschi.
Un articol care te-ar putea interesa: Vom avea magazin Ikea.
De profesie avocat, Dragomir Tomașeschi a intrat de mai mulți ani în politică. Din rândurile PDL, el a îndeplinit funcția de prefect de la sfârșitul anului 2009 până în mai 2012. Ulterior, a ajuns în PNL, unde a contestat intrarea Iuliei Scântei (acum judecătoare la Curtea Constituțională) direct pe prima poziție de pe lista candidaților la Senat în 2016.
La alegerile din 2020 îl regăsim în fruntea Partidului Împreună pentru Moldova, din partea căruia a candidat la președinția Consiliului Județean. În ultima vreme a fost prezent în filiala AUR Iași. La sfârșitul acestei săptămâni însă, să apară la SOS România.
Urmărește-ne pe Facebook, dar și pe Instagram, pentru a fi primul care află noutățile din județul Iași!