Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Știri​

Noi obiective de investiții în comuna Țuțora

Autoritățile locale ale comunei Țuțora au profitat de condițiile meteo favorabile și au demarat noi lucrări de infrastructură pe segmentul apă-canal și de agrement. În acest context, au fost începute lucrările aferente obiectivului de investiții ”Înființare sistem de canalizare în comuna Țuțora, județul Iași”.

Proiectul este finanțat prin Programul Național de Investiții ANGHEL SALIGNY și are o valoare de 30.000.000 lei.

Află și despre: Traseele din Gorun și Chicerea modificate.

Lucrările vizează satele Chiperești, Țuțora și Oprișeni. Termenul de execuție pentru acestă investiție este 48 de luni și trebuie finalizat până în luna octombrie 2025.

Un alt obiectiv pentru care s-a dat ordinul de începere este cel care face referire la amenajarea unei piste pentru circulația bicicletelor. Anterior s-au efectuat lucrări pe tronsonul Chiperești-Țuțora (DJ 249E) urmând, ca prin acest nou proiect, a fi derulate și lucrările în satul Chiperești. Obiectivul are finanțarea asigurată prin PNRR și are o valoare de 2.077.544,32 lei.

Nu uita să ne urmărești pe Instagram și Facebook, pentru a fi la curent cu toate informațiile!

Primaria Miroslava

noiembrie 26, 2024

Primăria Comunei Miroslava a obținut o finanțare...
Primăria Pașcani
Primăria Pașcani