Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Știri​

125.500 de lei pentru revelionul pășcănenilor în stradă

125.500 de lei pentru revelionul pășcănenilor în stradă. Ultima ședință a consiliului local Pașcani a adus, pe ordinea de zi, o rectificare bugetară prin care consilierii au aprobat cheltuielile pentru manifestările organizate de municipalitate la sfârșitul anului. Discuțiile au vizat desfășurarea mai multor evenimente, dar fără să fie cuprinse măsurile de austeritate propuse de Guvern. În acest context, evenimentele propuse pentru sfârșitul anului au fost cuprinse în programul de activități și au fost bugetate.
Citește și despre: Dedeman va construi un magazin și la Pașcani. A fost emisă autorizația de construire.

Potrivit programului de activități din luna decembrie au fost repartizate următoarele sume pentru manifestări:

  • Ziua Națională a României – 42.000 lei
  • Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități, cadouri pentru elevii Școlii Gimnaziale Speciale din Pașcani – 7.000 lei
  • Armonii de iarnă/Târgul de Crăciun – 10.000 lei
  • Primirea colindătorilor la Primărie – 36.000 lei
  • Scrisoare pentru Moș Crăciun – 22.000 lei
  • Revelion în stradă – 125.500 lei

Alături de acestea vor fi și activitățile Casei de Cultură din Pașcani, precum Festivalul de Datini și Obiceiuri de Iarnă.

Urmărește-ne pe Facebook, dar și pe Instagram, pentru a fi primul care află noutățile din județul Iași!

Primaria Miroslava
Primăria Pașcani
Primăria Pașcani