Polițiștii din cadrul IPJ Suceava au surprins şase tineri, având între 19 și 24 de ani, în timp ce executau derapaje controlate, cunoscute ca „drifturi”, în parcările de la două centre comerciale. Fiecare dintre participanți a fost sancționat cu amenzi, iar unul dintre ei a primit chiar două sancțiuni, fiind surprins la volan sub influența băuturilor alcoolice.
Totalul amenzilor aplicate a fost de 3.190 de lei, iar dreptul de a conduce pe drumurile publice le-a fost suspendat pentru o perioadă de 30 de zile.
Citește și Primăria Victoria alocă fonduri pentru a realiza un centru de colectare a deșeurilor
Autoritățile au subliniat că aceste măsuri au fost adoptate într-un scop preventiv, pentru a responsabiliza și conștientiza pericolele rutiere. Acestea au ca obiectiv creșterea siguranței rutiere și prevenirea tragediilor. IPJ Suceava a transmis un apel către părinți. Prin acest mesaj îi îndeamnă să aibă discuții cu tinerii pentru a-i responsabiliza în orice situație legată de trafic.
Totodată, au avertizat că polițiștii vor continua să aplice măsuri ferme în cazul abaterilor care pun în pericol siguranța rutieră. Tot ei, au subliniat că niciun comportament imprudent nu va fi tolerat.
Nu uita să ne urmărești pe Instagram și Facebook, pentru a fi la curent cu toate informațiile!