Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

De interes

Recomandarea nutriționiștilor pentru perioada Sărbătorilor de iarnă

Recomandarea nutriționiștilor pentru o alimentaţie responsabilă în perioada Sărbătorilor de iarnă. În fiecare an, în perioada Sărbătorilor de Iarnă, foarte multe persoane se confruntă cu aceeaşi problemă: kilogramele în plus. Mesele bogate, organizate în familie, reprezintă, pentru mulţi, o tentaţie ce nu poate fi depăşită.

Astfel, nu este de mirare că în luna ianuarie, când se urcă pe cântar, unii oameni observă că au luat destul de mult în greutate.

Cum putem să mâncăm tot ce dorim şi să ne menţinem greutatea?

Conform nutriţioniştilor, există câteva sfaturi importante de care trebuie să ţinem cont când vine vorba despre perioada Sărbătorilor de Iarnă. Astfel, chiar dacă tentaţiile sunt prezente la tot pasul, putem să ne menţinem greutatea corporală optimă.

,,Este o perioadă în care mulţi oameni au tendinţa de a exagera. Se organizează mese în familie, toţi oamenii merg în vizită la prieteni şi la rude. Astfel, mâncarea este, să spunem aşa, vedeta sărbătorilor. Nu este de mirare că unele persoane nu se pot abţine şi mănâncă, pe săturate, din toate bucatele pregătite de gospodine. Cu toate acestea, este important să înţelegem că kilogramele în plus nu reprezintă sănătate“, precizează Marin Rotaru, nutriţionist.

Astfel, specialiştii ne îndeamnă să calculăm kaloriile pe care le consumăm de sărbători.

,,Există anumite aplicaţii care ne pot ajuta să ne menţinem greutatea corporală. Este vorba despre acele aplicaţii, ce pot fi instalate pe telefonul mobil, cu ajutorul cărora putem să ne calculăm kaloriile consumate pe parcursul unei zile. Astfel, putem să fim în deficit kaloric, pentru a scădea în greutate, sau putem să ne calculăm alimentele astfel încât să nu slăbim dar nici să nu ne îngrăşăm“, adaugă nutriţionistul ieşean.

Citește mai multe pe adevarul.ro

Nu uita să ne urmărești pe Instagram și Facebook, pentru a fi la curent cu toate informațiile!

noiembrie 25, 2024

Marcel Ciolacu, liderul PSD, a anunțat oficial...

noiembrie 25, 2024

Șoc în presa internațională. Alegerile prezidențiale din...

noiembrie 25, 2024

Referendumul organizat de Primăria Capitalei a fost...