Fostul președinte al PSD și al Consiliului Județean (CJ) Vaslui Dumitru Buzatu ar influența martorii. Acesta ar conduce Consiliul Județean Vaslui din arestul prevetiv. Lui îi pare rău că nu a fost atent ca să nu fie prins în flagrant și ar intenționa să plece în Ecuador. Aceste lucruri sunt susținute de către procurorii DNA în rechizitoriul pentru trimiterea în judecată.
„În ceea ce-l privește pe inculpatul Buzatu Dumitru se observă că martorii audiați manifestă un puternic sentiment de temere față de inculpat. Acestora fiindu-le teamă să-i rostească numele și preferând să-l individualizeze sub diferite funcții pe care le-a ocupat (președintele CJ Vaslui, ordonatorul principal de credite).”, se arată în rechizitoriu, scrie estnews.ro.
Potrivit procurorilor, Dumitru Buzatu, aflat în arest preventiv, a luat legătura cu mai mulți martori audiați în dosar. Acesta le-a promis că va afla cine „a montat această șmecherie”, dovedind „un puternic sentiment de răzbunare”.
„Se observă că cea mai aspră măsură preventivă nu îl oprește pe inculpatul Buzatu Dumitru de a influența martorii. Dar și de a-și exercita în continuare atribuțiile de președinte a CJ Vaslui din CRAP (arestul preventiv, n.red.) Iași, deoarece trasează sarcini tuturor primarilor și factorilor decidenți din administrația locală a jud. Vaslui”, se spune în rechizitoriu.
„Buzatu Dumitru nu manifestă o atitudine de îndreptare a comportamentului infracțional. Acestuia părându-i rău că nu a fost atent pentru a nu putea fi tras la răspundere penală”, spun procurorii.
„Păi bineînțeles că asta este făcută intenționat, toată povestea asta în raport cu toată chestiunea aceasta, dar…asta e. Dacă eu n-am fost atent, trebuia să fiu atent, asta-i! Doar știam lucrurile astea că de ani de zile urmăresc chestiunea aceasta și…”, ar fi spus Buzatu într-o convorbire telefonică.
„Buzatu Dumitru reiterează faptul că va avea aceeași atitudine și că tragerea la răspundere penală pentru infracțiunea pentru care este cercetat nu-l va schimba:
„Eu voi continua în felul acesta până la sfârșitul vieții mele că nu am să-mi schimb eu natura mea acuma din cauza că-s mulți nebuni pe lumea asta! În sfârșit!….Dar n-o să mă opresc eu din cauza asta!”
Dumitru Buzatu crede că va influența martorii, dar și factorii de decizie din administrația locală a jud. Vaslui, spun procutorii, plecând de la afirmația acestuia: „Lasă că le rezolv eu de la distanță chiar, dar le rezolv eu cu dânșii”.
Din convorbirile pe care Dumitru Buzatu le are cu una dintre martore „se observă clar că acesta trasează prin intermediul acesteia sarcini martorilor și factorilor decidenți din administrația locală a jud. Vaslui. totodată Buzatu Dumitru îi propune martorei că în cazul în care va fi eliberat să plece împreună în Ecuador. «Dacă reușesc să…(neinteligibil) mergem până în Ecuador! Vă iau și pe voi!»”.