Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Știri​

Încep lucrările la rețeaua de canalizare

Încep lucrările la rețeaua de canalizare din cartierele Alexandru cel Bun și Mircea.

Primăria Iași a anunțat că încep lucrările la rețeaua de canalizare din cartierele Mircea și Alexandru cel Bun chiar de la inceputul anului. Investițiile vor duce la restricții de circulație pe arterele principale, pentru că se va interveni și pe partea carosabilă.

Citește și 146 de copii au ajuns în Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” Iași

„ApaVital bate la ușă cu un pachet de autorizații de construire pentru reabilitarea in totalitate a rețelelor de apa si canalizare in cartierul Mircea cel Batran, in Alexandru cel Bun, strada Argeș cu refacerea canalizării la -6 metri si sunt niste lucrări extraordinar de importante, masive de zeci de milioane de euro”, a declarat Mihai Chirica, Primar Iasi.

Urmărește-ne pe Facebook, dar și pe Instagram, pentru a fi primul care află noutățile!