Crește acciza pentru combustibili. Cât ar putea ajunge un litru de benzină/motorină.
Ministerul Finanţelor a anunţat că, începând cu data de 1 ianuarie 2024, acciza pentru combustibili va creşte în două etape. Primul pas va fi făcut chiar la începutul anului viitor, când acciza pentru benzina fără plumb va ajunge la 2.019 lei/1000 litri, faţă de 1.776,30 lei/1000 litri în 2023. În acelaşi timp, acciza pentru motorină va creşte la 1.850 lei/1000 litri, de la 1.632,81 lei/1000 litri în 2023. Aceste cifre au fost publicate de Ministerul Finanţelor.
Începând cu 1 iulie, se estimează că accizele vor crește din nou, astfel încât acciza la benzină fără plumb va ajunge la 2.382,84 lei/1000 litri, în timp ce cea la motorină va ajunge la 2.183,85 lei/1000 litri.
Citiți și De astăzi apa și serviciile de salubritate devin mai scumpe
Pentru gazul petrolier lichefiat utilizat ca combustibil în motoare, acciza se va majora la 874,24 lei/tonă (față de 776,09 lei în 2023). Pe de altă parte, în cazul în care gazul petrolier lichefiat este folosit pentru încălzire, acciza va crește la 773,62 lei/gigajoule (față de 686,77 lei). Acciza pentru gazul natural utilizat ca combustibil în motoare este acum de 17,72 lei/gj (față de 15,73 lei).
Pentru electricitatea utilizată în scopuri comerciale, acciza va crește la 3,41 lei/MWh (față de 3,03 lei anterior). Acciza pentru bere se majorează la 4,62 lei/hl/1 grad Plato (față de 4,20 în 2023). Producătorii independenți de bere, cu o producție anuală mai mică de 200.000 hl, vor plăti o taxă de 2,54 lei (față de 2,31 lei anterior). Acciza pentru vinurile spumoase va fi de 66,34 lei/hl (față de 60,31 lei anterior). Acciza pentru alcoolul etilic produs de mici distilerii va ajunge la 2.314,87 lei/hl de alcool pur (față de 2.104,43 lei).
Fii alături de noi pe Facebook și Instagram, pentru a fi primul informat!