Brățările pentru monitorizarea electronică a agresorilor sunt folosite în 20 de județe. Sistemul de monitorizare electronică s-a extins în județele din țară. Astfel depășind zonele anterioare în care era disponibil, precum București, Iași, Mureș și Vrancea. Această extindere cuprinde 20 de județe din diverse regiuni ale țării, printre care se numără Constanța, Brașov, Sibiu, Satu Mare sau Cluj. Pentru a facilita această extindere, au fost achiziționate 2.400 de brățări de monitorizare. Acestea sunt destinate atât persoanelor aflate în arest la domiciliu, cât și celor care primesc ordine de restricție.
Citește și: Decizia cu privire la desființarea Inspectoratului Școlar Județean Iași a fost amânată până în anul 2025
Odată ce este emis un astfel de ordin, persoana restricționată va primi o brățară de monitorizare la gleznă, iar victima va fi echipată cu o altă brățară. Când cele două dispozitive se apropie la o distanță mai mică decât cea specificată în ordin, se va declanșa o alertă. Monitorizarea se va realiza automat, fără implicarea directă a unui agent care să cunoască identitatea sau locația purtătorului brățării. Informațiile vor fi transmise automat către poliție și 112 numai în cazul declanșării unei astfel de alerte.
Nu uita să ne urmărești pe Instagram și Facebook, pentru a fi la curent cu toate informațiile!