Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Regional

Suceava: Se extinde rețeaua electrică la Stulpicani

Se extinde rețeaua electrică la Stulpicani. Delgaz dorește să extindă rețeaua electrică în zona Stulpicani, aproape de zona forestieră Muncel, satul Gemenea. Proiectul de extindere a rețelei electrice cuprinde:

  • un traseu de 40 de metri de linie electrică aeriană (LEA)
  • un traseu subteran de 2.700 de metri linie electrică subterană (LES)

Acestea se vor realiza cu cablu monopolar. De asemenea, se va construi un traseu de 1 kilometru LEA la 0,4 kV. În primul caz, conductorul neizolat va fi montat pe patru stâlpi din beton prevăzuți cu prize de pământ, amplasați pe domeniul public și privat din comuna Stulpicani.

Traseul LES de 20 kV va fi montat în pământ protejat în tuburi PVC, cu cablul 20 kV poziționat lângă un drum forestier ce aparține fondului forestier. Acest cablu lung de 2.700 de metri va fi amplasat într-un șanț protejat în tuburi PVC, la marginea drumului forestier. Lucrarea va include și subtraversarea unui pârâu prin intermediul unui foraj orizontal. La minim 20 de metri de fondul forestier, se va monta un stâlp de beton într-o fundație turnată, unde rețeaua electrică va face tranziția din subteran (LES) în aerian (LEA).

Vezi și: Bugetul local pentru anul 2024 înregistrează o diminuare față de cel alocat în anul 2023.

De la acest stâlp, toate rețelele proiectate vor fi realizate în mod aerian, montate pe stâlpi din beton. Proiectul mai implică construirea și echiparea unui post de transformare aerian 20/0,4 kV-50 kVA pe domeniul privat în zona construcțiilor.

Valoarea estimată a investiției este de 1.026.600 de lei fără TVA, iar implementarea proiectului este propusă pe o perioadă de cinci luni, în cursul acestui an.

Nu uita să ne urmărești pe Instagram și pe Facebook pentru a fi la curent cu toate informațiile!