Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Primăria Gorban

Comuna Gorban

Gorban (în trecut, Zberoaia și Scoposeni) este o comună în județul Iași, Moldova, România, formată din satele Gorban (reședința), Gura Bohotin, Podu Hagiului, Scoposeni și Zberoaia.

Comuna se află în extremitatea sud-estică a județului, la limita cu județul Vaslui și la granița cu raionul Hâncești din Republica Moldova, la vărsarea Bohotinului, Jijiei și Moșnei în Prut, pe malul drept al celor din urmă două ape. Este străbătută de șoseaua națională DN28, care leagă Iașiul de Albița, unde există un punct de trecere a frontierei moldo-române. Din acest drum, lângă Podu Hagiului se ramifică șoseaua județeană DJ244G, care o leagă spre nord-vest de Cozmești. Tot din DN28, la Gura Bohotin se ramifică șoseaua județeană DJ249, care duce spre nord-vest la Grozești,  Prisăcani,  Țuțora,  Ungheni și  Victoria (unde se termină în DN24).

Comuna are ca vecini în partea de nord comunele Răducăneni și Grozești, în partea de sud Drânceni din județul Vaslui, în partea estică comunele Nemțeni și Cotul Morii din raionul Hâncești, Republica Moldova, iar în partea de vest Moșna și Cozmești.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna purta numele de Zberoaia, făcea parte din plasa Podoleni a județului Fălciu și era formată din satele Copăceanu, Satu Nou, Zberoaia și Scoposeni, având în total 1282 de locuitori, o școală și două biserici. Anuarul Socec din 1925 consemnează comuna cu numele de Scoposeni, în plasa Răducăneni a aceluiași județ, având 1452 de locuitori în satele Scoposeni și Gorban.

În 1950, comuna a fost transferată raionului Codăești și apoi (după 1956) raionului Iași din regiunea Iași, luând în timp numele de Gorban după noul sat de reședință. În 1968, ea a trecut la județul Iași; tot atunci, vechiul sat Zberoaia a fost desființat și comasat cu satul Scoposeni, în vreme ce un sat mai recent, denumit până atunci Zberoaia Nouă, a luat denumirea de Zberoaia și i s-a alipit și satul Podu Hagiului de la comuna Podoleni, desființată.

Conform ultimului recensământ, populația comunei Gorban se ridică la 2.879 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior, când se înregistraseră 2.973 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (96,87%). Pentru 3,02% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută.  Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (96,14%). Pentru 3,06% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională.

Comuna Gorban este administrată de un primar și un consiliu local compus din 11 consilieri.

Despre

Contact primărie:

Dorești să faci o sesizare?