Studenții din Iași au șansa să obțină cele mai tari burse din lume în Statele Unite ale Americii! Comisia Fulbright Româno-Americană anunţă deschiderea competiţiei „2024 Study of the U.S. Institutes (SUSIs) for Student Leaders from Europe”, un program academic în Statele Unite pentru studenții români.
Tema institutului de anul acesta este Jurnalism și Media. Programul urmează să se desfășoare la Arizona State University în vara anului 2024.
Bursa, cu o durată de 5 săptămâni (în intervalul 25 iunie – 31 iulie 2024), acoperă integral costurile programului în SUA: transport intern și internațional, cazare și subzistență, asigurare medicală, alocație pentru cărți și participări în programele culturale.
Vezi si: Se măresc bursele studențești.
Programul se adresează studenților cu vârsta cuprinsă între 18 și 25 de ani. Candidații trebuie să aibă cetățenie română, să fie înscriși la o universitate din România, la studii de licență (indiferent de domeniul de studiu, însă fără a se afla în an terminal de studiu), să fie buni cunoscători ai limbii engleze și să se fi remarcat prin realizări academice/extrașcolare.
Termenul-limită pentru depunerea candidaturilor la burse este 14 decembrie 2023.
Nu ezita să ne urmărești pe Instagram și Facebook, pentru a fi la curent cu toate informațiile!