Declarație de presă a Grupului media Realitatea și Agenției de presă IPN.
Prin această declarație de presă, anunțăm despre achiziționarea Agenției de presă IPN de către Grupul Media Realitatea. Această decizie reprezintă expresia voinței fondatorului IPN, Valeriu Vasilică și fondatorului Realitatea, Dumitru Țîra, de a impulsiona dezvoltarea și modernizarea Agenției de presă IPN, o instituție media exemplară, un etalon al independenței și echidistanței jurnalistice, cu o istorie de 20 de ani.
Dumitru Țîra
Mă bucur că dl Valeriu Vasilică ne-a ales pe noi pentru această propunere și desigur că sunt entuziasmat de aceasta oportunitate. Consider că Agenția de presă IPN este printre puținele instituții media cu adevărat independente în piața media din Republica Moldova și garantăm că această abordare va rămâne neclintită. Politica editorială a Agenției IPN va rămâne în mod categoric aceiași – un garant al libertății de exprimare și opinii, deschisă pentru toți cei care au necesitatea de a se informa și a comunica public.
La fel ca și în cazul grupului media Realitatea, împreună cu colegii, vom contribui cu toate cunoștințele și capacitățile noastre pe partea de management de business. Efortul nostru va fi de modernizare și dezvoltare a Agenției, tehnologizare și extindere prin noi produse și servicii, pentru a asigura caracterul de utilitate publică al instituției. Obiectivul principal este informarea corectă și rapidă a societății, sustenabilitatea Agenției, pentru a asigura libertatea editorială și dezvoltarea instituției. Misiunea noastră este apărarea democrației și ține de modernizarea Republicii Moldova și asigurarea coeziunii sociale, astfel ca toți să înțeleagă că indiferent de naționalitate sau limba vorbită. Toți sunt cetățeni ai Republicii Moldova, cu drepturi și obligații să contribuie la dezvoltarea țării.
Agenția IPN va fi dezvoltată în continuare ca instituție media distinctă. Chiar dacă va face parte din conglomeratul de platforme și servicii media Realitatea, precum și va beneficia de infrastructura și suportul tehnic comun, Agenția IPN nu va fi integrată în organigrama Realitatea, rămânând o entitate separată.
În următoarele 3 luni va fi instituit un bord de supraveghere. Iar unul din cinci membri ai bordului va fi chiar dl Valeriu Vasilica. Domnul Vasilică își va continua activitatea în cadrul Agenției. Doamna Elena Erhan își va continua misiunea de redactoră șefă, urmând a fi consolidată și completată echipa de jurnaliști. Vom selecta în perioada imediat următoare un profesionist, care va prelua administrarea curentă și operațională a Agenției, care urmează să devină coleg cu toată echipa în dezvoltarea instituției.
Fiind cea mai corectă și credibilă sursă de informare pentru instituțiile media, instituțiile de stat și organizațiile internaționale, vă invit pe toți în această lume a informațiilor corecte și adevărate.
Citește și: Guvernul retrage proiectul care prevede introducerea de noi taxe pentru autovehicule.
Valeriu Vasilică
Pentru fiecare om vine o vârstă când trebuie să cedeze locul din care se iau deciziile importante unor profesioniști mai tineri. În special, în vremuri complicate cum sunt cele de azi. Sunt vremuri complicate pentru societate, pentru breasla jurnalistică și, în special, pentru institutul agențiilor de presă, în ansamblu.
Acum aproape 20 de ani, Agenția independentă IPN, echipa căreia avea în spate și experiența altor 7 ani de agenție de presă publică municipală, avea să fie cea de a 13-cea agenție de presă existentă la acel moment în Republica Moldova. Astăzi agenții independente generaliste sunt doar două. Motivele acestei stări de lucruri sunt mai multe, subiective și obiective. Este un subiect care demult merită discuții și decizii aparte, poate cardinale pentru spațiul mediatic al țării, respectiv, pentru spațiul societății moldovenești.
Se pare însă că nici societatea, nici clasa politică de la noi nu au simțit cu adevărat rolul și nevoia informării corecte, echidistante, multilaterale, pe care o pot asigura prioritar agențiile de presă. Cel puțin așa se întâmplă în lumea civilizată.
Ambele circumstanțe m-au obligat să pun Agenția de presă IPN sub umbrela unui grup de presă, cu activități în diverse domenii, cu un potențial economic și profesional capabil să asigure continuitate rezilienței economice și politicii editoriale a IPN. Înțelegerea a avut loc doar după de ce Grupul de presă Realitatea a confirmat angajamentul și a programat acțiuni menite să asigure menținerea politicii editoriale independente a Agenției pe viitor.
Mulțumesc enorm membrilor echipei IPN care au asigurat în toți acești ani „conveierul informațional”, oricât de suprasolicitant a fost, dar și atmosfera foarte colegială care ne-a ajutat să trecem împreună peste toate greutățile.
Mulțumesc enorm abonaților noștri care ne-au onorat cu încrederea lor, alegându-ne în calitate de sursă de informație. Anume abonații noștri ne-au și format și menținut politica noastră editorială așa cum este ea.
Recunoștința în acest sens se îndreaptă în special spre abonații din rândul organelor de presă din afara Republicii Moldova, ambasadelor străine și reprezentanțelor organismelor internaționale, cei mai mulți abonând-ne pe parcursul întregii perioade de existență a IPN. Această categorie de abonați, suficient de mare pentru a determina calitatea listei generale de abonați, spre deosebire de mulți actori interni, a demonstrat că au nevoie de informație credibilă pentru luarea deciziilor importante. Le dăm asigurări și pe această cale privind continuitatea, dar și consolidarea statutului independent al Agenției.
O recunoștința aparte adresăm mai multor donatori care, pe parcursul anilor. Aceștia ne-au încredințat proiecte, dar nu s-au amestecat în lucrul nostru în niciun fel.
Mă refer în particular la proiectele realizate și în proces de realizare cu sprijinul:
- Fundației Germane Hanns Seidel,
- Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova,
- Fundației Soros Moldova,
- Ambasadei Statelor Unite ale Americii,
- Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare,
- Ambasadei Cehiei, dar și altor organizații internaționale.
Plecăciuni și publicului larg care a avut mereu interesul să revină la site-ul www.ipn.md, la paginile noastre de pe rețelele sociale, pentru a urmări știrile, analizele, dezbaterile și interviurile noastre.
La mulți ani buni, Agenție IPN în versiune nouă, modernizată și fidelă jurnalismului profesionist!
––––––––––––––
IPN este o agenție de presă independentă, fondată în anul 2005. Misiunea noastră este să livrăm cititorilor noștri știri utile, credibile și într-o manieră promptă.
În acest proces, ne axăm pe:
- diversitatea și pluralismul surselor de informație;
- echilibrul obligatoriu al punctelor de vedere oficial și de alternativă;
- caracterul analitic al unei părți importante din produsul informațional.
Știrile sunt produse în trei limbi:
- română,
- rusă,
- engleză.
Grupul Media Realitatea este o instituție media liberă și de utilitate publică, cu accent pronunțat pe rolul și caracterul informativ și educativ, comunicând cu auditoriul său în limbile:
- română,
- rusă,
- engleză.
Grupul Media Realitatea a fost fondat în anul 2014 la inițiativa a 7 jurnaliști și la acest moment operează cu:
- televiziunea RLIVE TV,
- platformele online realitatea.md,
- bani.md,
- rupor.md,
- moldovalive.md,
- cancan.md
- și cea mai mare platformă de transmisiuni live – rlive.md.
(Sursa: IPN.md)
Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!