Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Consiliul Județean

Aeroportul Iași, locul 2 pe țară la traficul de pasageri

Aeroportul Iași, locul 2 pe țară la traficul de pasageri. Potrivit datelor furnizate de Asociația Aeroporturilor din România (AAR), Aeroportul Internațional Iași a înregistrat, în ultima lună de vară a acestui an, 249.379 de pasageri, creșterea traficului fiind de 37,75% față de cel raportat în august 2022. Astfel, Aeroportul Internațional Iași ocupă locul 2 pe țară.

De la începutul anului 2023 și până la finalul lunii august, 1.542.305 pasageri au tranzitat Aeroportul Iași. Practic, cu acest număr înregistrat în opt luni, s-a depășit numărul total de pasageri înregistrat în anul 2022. În ceea ce privește numărul de mișcări pe Aeroportul Iași, luna trecută au fost raportate 1.548 de decolări și aterizări. Adică cu 25,44% mai multe față de aceeași perioadă a anului precedent.
Vezi despre: Se ”naște” o noua stradă către Aeroport.

Din Iași au fost operate, în luna august, zboruri directe spre 25 de destinații, la acestea adăugându-se curse charter spre opt destinații turistice. Estimarea pentru anul 2023, la Aeroportul Iași, este de peste 2 milioane de pasageri, cifră ce depășește capacitatea infrastructurii existente.

“Noul terminal T4, care va fi gata la sfârșitul lunii decembrie, va avea capacitatea necesară de procesare în condiții optime, perspectivele de creștere a traficului fiind foarte mari în următorii ani.”, mai menționează AAR.

Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!