Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Consiliul Județean

Centura de ocolire, pe masa consilierilor județeni

Centura de ocolire, pe masa consilierilor județeni. Marți, 29 August, consilierii județeni se vor întâlni într-o ședință ordinară, având de dezbătut peste 25 de proiecte. Cele mai importante proiecte, însă, rămân cele prin care 4 tronsoane de drumuri din comune limitrofe Iașului trec în administrarea Consiliului Județean.

Motivul? Realizarea obiectivului de investiții „Înființarea centurii ușoare de ocolire a Municipiului Iași”. Astfel, consilierii județeni vor trebui să voteze solicitarea de trecere în domeniul public al județului Iași și administrarea Consiliului Județean Iași a 3 tronsoane de drum situate pe raza comunelor Horlești, Lețcani și Voinești, precum și trecerea din domeniul public al comunei Bârnova în domeniul public al Județului Iași a tronsonului de drum identificat cu indicativul DJ 248 D (inter. Str. Dafina Doamna) – Cercu – DJ 247 A, în lungime de 1,650 km.

Citește și: Ședință extraordinară de îndată a Consiliului Județean Iași.

Odată aprobate aceste proiecte de hotărâri, șefii județului vor trece la următoarea etapă, cea de proiectare a centurii ușoare de ocolire a municipiului Iași.

Fii alături de noi pe Facebook și Instagram, pentru a fi primul informat din județul tău!