Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Consiliul Județean

Ieșenii cu venituri mici vor fi conectați la apă și canalizare

Ieșenii cu venituri mici vor fi conectați la apă și canalizare. Proiectul aparține companiei ApaVital, care a depus un proiect la Administrația Fondului pentru Mediu. Proiectul este intitulat „Sprijinirea conectării populației cu venituri mici la rețelele de alimentare cu apă și canalizare existente în aria de operare a APAVITAL SA”.

Acest proiect se concentrează pe sprijinirea a 3693 de gospodării. Dintre acestea, 1840 de gospodării au solicitat branșarea la rețeaua publică de alimentare cu apă și racordarea la rețeaua publică de canalizare. 1475 de gospodării au solicitat doar branșarea la rețeaua publică de alimentare cu apă. Alte 378 de gospodării au solicitat doar racordarea la rețeaua publică de canalizare.

Citește și: Primăria concesionează serviciul de termoficare a orașului.

„Ne străduim să sprijinim întreaga populație a județului să se conecteze la utilități. Este un aspect esențial pentru îmbunătățirea calității vieții în fiecare comunitate. Felicit colegii de la Apavital pentru eforturile depuse în atragerea de noi finanțări în județ și pentru promovarea accesului la rețeaua de alimentare cu apă și canalizare pentru populația cu venituri reduse”, a declarat președintele CJ Iași, Costel Alexe.

Valoarea totală a proiectului este de 41.077.200,22 lei. Valoarea finanțării nerambursabile este de 34.518.655,65 lei, iar valoarea TVA aferentă cheltuielilor eligibile este de 6.558.544,57 lei.

Un acord de parteneriat a fost semnat între liderul de proiect (APAVITAL SA) și 42 de parteneri. Printre aceștia se numără Municipiul Iași, orașele Hârlău și Târgu Frumos și comunele: Bârnova, Belcești, Bozieni, Ciohorăni, Ciortești, Ciurea, Costești, Cotnari, Dagâța, Deleni, Doljești, Dumești, Fântânele, Gherăești, Golăiești, Holboca, Horlești, Ion Creangă, Ipatele, Lungani, Mircești, Miroslava, Mogoșești, Moșna, Movileni, Prisăcani, Răducăneni, Sagna, Scobinți, Stolniceni – Prăjescu, Strunga, Șipote, Tansa, Tomești, Trifești, Țigănași, Victoria, Vlădeni și Voinești.

Urmăriți-ne și pe paginile de socializare: Instagram și Facebook.