Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

Consiliul Județean

Meniu

Spitalul mobil de urgență de la Lețcani, transformat în școală?

Spitalul mobil de urgență de la Lețcani, transformat în școală? Primarul din Piatra-Neamț vrea să transforme containerele spitalului de la Lețcani în săli de clasă. „Dacă tot nu sunt folosite acolo, măcar să reușim să rezolvăm o problemă locală. Mai ales că urmează ca și alte școli să intre în reabilitare, în primăvara anului următor. Cel puțin trei școli vor intra în lucrări complexe de modernizare. Din acest motiv o astfel de soluție ne-ar ajuta foarte mult”, a declarat primarul Andrei Carabelea.

Elevii vor învăța în containerele spitalului

Acesta a susținut că va cere Consiliului Județean containerele spitalului de la Lețcani. Acestea ar urma să fie folosite ca săli de clasă de elevii școlilor care intră în reabilitare.

„Am participat la un Consiliu de Administrație, ca invitat, la Școala Nr. 2, unde, după incidentul petrecut în aprilie, vă aduceți aminte cu acel tavan…evident acel corp de clădire este închis, nu e funcțional și trebuie reorganizată cumva activitatea școlar-educațională. Nu avem o soluție de spații cu care să compensăm cele opt săli de clasă. Dar o variantă ar putea fi tocmai cele acele containere despre care vorbeați, de la Lețcani. Le voi solicita expres Consiliului Județean. Păi, dacă tot nu sunt folosite acolo, măcar să reușim să rezolvăm o problemă locală, mai ales că urmează și alte școli să intre în reabilitare în primăvara anului următor. Cel puțin trei școli vor intra în lucrări complexe de modernizare, motiv pentru care o astfel de soluție ne-ar ajuta foarte mult”, a declarat primarul Andrei Carabelea, în cadrul unei emisiuni în mass-media locală.

citește și: Un nou an școlar. Nicio investiție în școlile cu toaleta în curte

Spitalul a fost achiziționat în anul 2020 de către asociația Euronest, unde intră, cu părți egale, cele șase consilii județene din regiunea de Nord-Est, dar a fost predat în cele din urmă Inspectoratului pentru Situații de Urgență Județean Iași. Cele o sută de module componente ale Spitalul mobil de la Lețcani, închis definitiv în primăvara anului 2022, se află în conservare.

Unitatea a funcționat doar opt luni, specialiștii considerândul exagerat de mare pentru a fi administrat de Spitalul de Boli Infecțioase.

Urmăriți-ne și pe paginile de socializare: Instagram și Facebook.


Fatal error: Uncaught ErrorException: md5_file(/home/adminis/public_html/wp-content/litespeed/css/2cd3e38632e08174d8c7bc913f037b51.css.tmp): failed to open stream: No such file or directory in /home/adminis/public_html/wp-content/plugins/litespeed-cache/src/optimizer.cls.php:130 Stack trace: #0 [internal function]: litespeed_exception_handler(2, 'md5_file(/home/...', '/home/adminis/p...', 130, Array) #1 /home/adminis/public_html/wp-content/plugins/litespeed-cache/src/optimizer.cls.php(130): md5_file('/home/adminis/p...') #2 /home/adminis/public_html/wp-content/plugins/litespeed-cache/src/optimize.cls.php(837): LiteSpeed\Optimizer->serve('https://adminis...', 'css', true, Array) #3 /home/adminis/public_html/wp-content/plugins/litespeed-cache/src/optimize.cls.php(330): LiteSpeed\Optimize->_build_hash_url(Array) #4 /home/adminis/public_html/wp-content/plugins/litespeed-cache/src/optimize.cls.php(264): LiteSpeed\Optimize->_optimize() #5 /home/adminis/public_html/wp-includes/class-wp-hook.php(324): LiteSpeed\Optimize->finalize in /home/adminis/public_html/wp-content/plugins/litespeed-cache/src/optimizer.cls.php on line 130