10 aprilie-Ziua Internațională a Fraților și Surorilor. Astăzi este ziua internațională a fraților și surorilor, un prilej perfect pentru a celebra una dintre cele mai speciale legături din viața unui om – cea dintre frați. Indiferent că vorbim despre certuri din copilărie sau haine împărțite, această zi amintește de oamenii cu care am crescut și care, de cele mai multe ori, rămân alături de noi pentru totdeauna.
Mesajele ieșenilor pentru frați și surori
În Iași, am ieșit în stradă și i-am întrebat pe trecători dacă au frați sau surori. De asemenea, i-am întrebat dacă își aduc aminte de o amintire plăcută trăită împreună. Răspunsurile au fost pe cât de variate, pe atât de emoționante. Oamenii au împărtășit cu plăcere momente interesante din viața lor, petrecute alături de fratele sau sora lor. Aceștia le-au transmis cu drag un mesaj la cameră.
Ziua Internațională a Fraților și Surorilor a fost celebrată pentru prima dată în SUA, în anul 1999. Această sărbătoare a fost creată pentru a marca importanța legăturilor dintre frați și surori. Această sărbătoare le oferă ocazia de a-și exprima aprecierea unii față de alții.

De atunci, sărbătoarea a fost adoptată treptat și în alte țări, iar data acesteia poate varia în funcție de tradițiile culturale ale fiecărei țări. De exemplu, în unele culturi din India, există o sărbătoare numită Raksha Bandhan. Această sărbătoare celebrează legătura dintre frați și surori și este marcată printr-o ceremonie specială, de obicei în luna august.
Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!