Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

De interes

4 mii de lei de la Ministerul Educației pentru școlile care fac proiecte de prevenire a violenței

Ministerul Educației a anunţat că alocă peste 1,4 milioane de lei pentru proiecte de prevenire a violenţei şi infracţiunilor în mediul şcolar. Tot acesta a invitat şcolile să se înscrie până pe 10 decembrie. Bugetul alocat fiecărei școli ajunge la 4 mii de lei.

Citește și: Azi ar trebui să se plătească 1,2 milioane de burse pentru elevi.

„Ministerul Educaţiei invită unităţile de învăţământ preuniversitar să iniţieze proiecte de prevenire a violenţei şi a infracţiunilor în mediul şcolar. Alocăm 1.407.473 de lei pentru cel puţin 250 de şcoli”, au transmis, oficialii Ministerului Educaţiei, într-o postare pe Facebook. Aceştia precizează că numărul estimativ al beneficiarilor este de de 20.000 de elevi şi 10.000 de părinţi. Unităţile de învăţământ se pot înscrie la CJRAE/CMBRAE până pe 10 decembrie 2023. „Încurajăm parteneriatele cu organizaţii nonguvernamentale, instituţii publice şi alte entităţi. Bugetul maxim care poate fi alocat unei unităţi de învăţământ este 4.000 de lei. Programul de prevenire a violenţei şi a infracţiunilor în mediul şcolar se va desfăşura pe parcursul anului şcolar 2023-2024”, au mai transmis oficialii Ministerului Educaţiei, alături de o listă de posibile activităţi care pot fi derulate.

Prevenirea violenței în școli

Bugetul total al programului este alocat de Ministerul Educaţiei, prin Mecanismul Naţional de Susţinere a Prevenirii Criminalităţii gestionat de Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate. Potrivit datelor transmise de minister, faptele de violenţă verbală, fizică, psihologică – bullying, emoţională, sexuală, socială, culturală, cibernetică, cât şi orice alte activităţi sau comportamente care pot pune în pericol sănătatea sau integritatea beneficiarilor primari şi a personalului din învăţământ, sunt gestionate la nivelul unităţilor de învăţământ preuniversitar conform

Vezi și: Burse pentru copii.

”Procedurii privind managementul cazurilor de violenţă asupra antepreşcolarilor/preşcolarilor/elevilor şi a personalului unităţii de învăţământ, precum şi al altor situaţii corelate, în mediul şcolar şi a suspiciunii de violenţă asupra copiilor în afara mediului şcolar”.

Fii alături de noi pe Facebook și Instagram, pentru a fi primul informat!

noiembrie 25, 2024

Marcel Ciolacu, liderul PSD, a anunțat oficial...

noiembrie 25, 2024

Șoc în presa internațională. Alegerile prezidențiale din...

noiembrie 25, 2024

Referendumul organizat de Primăria Capitalei a fost...