Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

De interes

A fost adoptată legislația privind reducerea risipei alimentare

A fost adoptată legislația privind reducerea risipei alimentare. Camera Deputaților a adoptat un proiect de lege menit să stopeze risipa alimentară. Legea urmează să fie promulgată și are șanse mari să fie adoptată. În România, se pierd anual 2,5 milioane de tone de alimente. Asta în timp ce peste 150.000 de copii se culcă flămânzi, conform unui raport realizat de Organizația Salvați Copiii. Noua lege propune reducerea birocrației pentru organizațiile neguvernamentale care doresc să primească alimente cu grad ridicat de perisabilitate și implementarea unei platforme naționale de raportare a datelor privind risipa alimentară, gestionată de Ministerul Agriculturii.

Vezi și: O mașină a primăriei furată de pe marginea drumului.

De asemenea, magazinele, restaurantele, cantinele și autoritățile responsabile pentru gestionarea alimentelor vor fi obligate să aplice cel puțin două măsuri dintr-o listă prevăzută de lege înainte de a arunca alimentele la gunoi. Operatorii economici vor putea, de asemenea, să reducă prețurile la alimente aproape de data expirării, să doneze alimente sau să le transfere pentru refolosire, pentru reducerea risipei alimentare, de exemplu în hrana pentru animale.

Urmărește-ne pe Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu toate informațiile!