Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

De interes

A intrat în vigoare „taxa pe lux”

Taxa pe lux a fost implementată în România, iar proprietarii de case și mașini de lux sunt acum obligați să plătească impozite suplimentare. Conform legii 296/2023, această taxă vizează doar bunurile de valoare mare: locuințele cu valoare peste 2,5 milioane de lei (aproximativ 500.000 de euro) și autoturismele înmatriculate în România cu valoare de achiziție de peste 375.000 de lei (aproximativ 75.000 de euro).

Formularul 216, publicat de ANAF, trebuie completat și trimis până la sfârșitul lunii septembrie pentru imobile și până în decembrie pentru mașini. Formularul include datele personale ale proprietarului și informații despre impozitul aplicabil. De exemplu, pentru un autoturism de 100.000 de euro, impozitul este de 75 de euro. Acesta este calculat ca 0,3% din suma care depășește plafonul neimpozabil.

Citește și: Edi Iordănescu părăsește echipa națională a României.

Citește și: Neamț: Localități care râmân fără curent electric între 22 și 28 iulie.

Pentru locuințe, un imobil de 1 milion de euro va avea un impozit de 1.500 de euro, adică 0,3% din diferența între valoarea de piață și plafonul neimpozabil de 500.000 de euro. România se alătură astfel altor țări europene care aplică taxe pe lux. În Franța, de exemplu, proprietățile care valorează peste 1.300.000 de euro sunt impozitate cu procente variabile între 0,5% și 1,5%. Toate acestea în funcție de valoare.

Danemarca taxează proprietățile care depășesc 400.000 de euro cu o cotă de 3% aplicată diferenței de valoare. Aceste măsuri sunt menite să contribuie la echitatea fiscală și să regleze impozitarea bunurilor de lux.

Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!