Au fost depuse două oferte pentru lucrările de reabilitare termică și eficientizare energetică a Colegiului Național „Mihai Eminescu”.
Pe adresa Primăriei Municipiului Iași (PMI) au fost primite două oferte la licitația pentru lucrările de reabilitare termică și eficientizare energetică a Colegiului Național „Mihai Eminescu”.
Este vorba despre Katar Conneg SRL și Fragar Tradnig SR. Acestea şi-au manifestat intenţia pentru executarea lucrărilor la cele 4 corpuri de clădiri ale unității ieşene de învățământ. Clădire C1 – Corp A, Clădire C6 – Corp C Internat, Clădire C4 – Corp D Laborator, Clădire C5 – Sala de sport).
Prevederea financiară prevăzută de municipalitate se ridică la 17.705.058,46 lei fără TVA. Respectiv 21.069.019,56 lei cu TVA (4,26 milioane de euro). Valoarea contractului de finanțare euopeană fiind de 19.377.838,36 lei, iar valoarea totală actualizată a proiectului de 28.762.241,33 lei. Finanțarea lucrărilor este asigurată din fonduri europene, prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Componenta 5 „Valul Renovării”.
Citește și Ieșenii racordați la sistemul de termoficare nu primesc căldură în apartamente
Tot pentru Colegiul „Mihai Eminescu” și tot prin PNRR, dar pe Componenta 15: „Educație, Investiția 10: Dezvoltarea rețelei de școli verzi și achiziționarea de microbuze verzi”, Primăria Municipiului Iași a câștigat recent o finanțare în valoare de 15.993.000,69 lei cu TVA (circa 3,23 milioane de euro). Pentru un proiect care vizează construirea a opt noi săli de clasă, spații tehnice și de depozitare, prin extinderea corpului A al liceului cu 1.440 de metri pătrați.
Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!