Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

De interes

Castele, conace și cetăți din România au fost restaurate datorită fondurilor europene


Castele, conace și cetăți din România au fost restaurate datorită fondurilor europene. Zeci de cetăți, castele, palate și conace din România au fost readuse la viață cu sprijinul fondurilor europene de la aderarea țării la Uniunea Europeană. Suma investită în ultimii ani depășește un miliard de lei, numai prin intermediul Programului Operațional Regional (POR). Aceste fonduri europene au fost complementate de alte surse de finanțare și programe europene, alături de contribuțiile din bugetele administrațiilor locale. Acest efort financiar semnificativ a fost direcționat către restaurarea și conservarea acestui patrimoniu cultural. Acestea având un impact direct asupra comunităților locale și beneficiind de avantajele calității de membru al UE.

Printre obiectivele reabilitate se numără cetăți, conace și castele, cum ar fi cele din

Făgăraș, Rupea și Alba Iulia,

care au devenit puncte turistice importante. Aceste proiecte de reabilitare au creat oportunități de dezvoltare pentru comunitățile locale. Astfel, atrăgând sute de mii de turiști anual și generând evenimente culturale și turistice.

Vezi și: Statuia ecvestră a lui Ștefan cel Mare din fața Palatului Culturii va fi restaurată.

Un exemplu notabil este Castelul Bánffy de la Răscruci, din județul Cluj, care a fost restaurat în 2023, devenind parte a unui centru cultural și turistic. Acest castel este administrat de Consiliul Județean Cluj și este deschis pentru vizitatori, oferind un tur virtual și diversitate de evenimente culturale.

Un alt monument important, Cetatea Râșnov, a fost restaurată cu fonduri europene în valoare de 17 milioane de lei. Această cetate medievală este unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din România.

În total, până în prezent, au fost semnate 85 de contracte de finanțare pentru restaurarea a 256 de obiective prin intermediul Programului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!

octombrie 3, 2024

Se alimentează cardurile sociale. Cardurile pentru alimente...

octombrie 3, 2024

Arestat pentru trafic de influență. Un angajat...

octombrie 3, 2024

Războiul din Asia mică. Israelul a intensificat...

octombrie 3, 2024

Înscrieri pentru Bursa „Sfântul Dumitru” la UAIC...