Cele mai frecvente prenume atribuite copiilor născuţi în Iași în 2023. La Serviciul de Stare Civilă Iași s-au înregistrat anul trecut 7.036 acte de naștere (3.699 băieți și 3.337 fete). În 103 cazuri, cel puțin unul dintre părinți este cetățean străin.
Luna cu cele mai multe nașteri în Iași a fost august (677) la polul opus situându-se decembrie (459).
„În urma acestei analize am remarcat faptul că în cea mai mare parte, părinţii au decis să atribuie câte 2 prenume copiilor (73 %). În topul preferinţelor se păstrează prenumele tradiţionale în stransă legătură cu sărbătoarea religioasă apropiată zilei de naştere. Dde exemplu, în luna mai Elena şi Constantin, în august Maria/Marian, etc.
Astfel în topul prenumelor atribuite băieților avem Andrei, Ștefan și Gabriel. La fete, Maria domină autoritar acest clasament, urmată de Ioana și Elena. În același context, cele mai uzuale prenume compuse au fost Rareș-Andrei, David-Andrei respectiv Eva-Maria și Sofia-Maria”– Marius Bodoga-Director Executiv DLEP Iaşi.
Au fost și 101 situații în care părinții au decis să atribuie copiilor chiar și câte 3 prenume.
Citește și În municipiul Iași sunt înregistrate un număr de peste 144.000 de autovehicule
În conformitate cu legislaţia în materia actelor de stare civilă înregistrarea naşterii se face de structura de stare civilă din cadrul S.P.C.L.E.P. sau, după caz, de ofiţerul de stare civilă din cadrul primăriei unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază s-a produs evenimentul.
Nu au fost semnalate situații în care ofiţerul de stare civilă să refuze motivat înregistrarea prenumelor formate din cuvinte indecente, ridicole ori altele asemenea, de natură a afecta ordinea publică şi bunele moravuri sau interesele copilului.
Urmărește-ne pe Facebook, dar și pe Instagram, pentru a fi primul care află noutățile!