Un autoturism BMW a fost serios avariat marți dimineață, după ce a intrat în coliziune cu un transportor amfibiu blindat (TAB) al Ministerului Apărării Naționale, în orașul Filiași, județul Dolj.

Conform informațiilor furnizate de IPJ Dolj, o femeie de 32 de ani, aflată la volanul autoturismului, nu a acordat prioritate coloanei militare care se deplasa în regim prioritar. TAB-ul, condus de un bărbat de 38 de ani, nu a mai putut evita impactul.
Din fericire, accidentul nu s-a soldat cu victime, ci doar cu pagube materiale. BMW-ul implicat a suferit avarii vizibile în urma coliziunii – conform site-ului Știri-Externe.ro
Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și dacă vor fi aplicate sancțiuni.
Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!