Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

De interes

Continuă protestul: Grefierii în grevă, instanțele blocate

Continuă protestul: Grefierii în grevă, instanțele blocate. Protestele spontane ale grefierilor continuă să blocheze instanțele. Aceștia sunt nemulțumiți de întârzierile în plata integrală a salariilor și a tranșelor din deciziile judecătorești. Aceștia au anunțat că vor organiza proteste spontane la nivel național. Ei doresc oprirea activităților cu publicul și suspendarea ședințelor de judecată.

Citește și:Am pierdut peste 53.000 de firme.

Sindicatul Național al Grefei Judiciare ”Dicasterial” a făcut publică această decizie, motivând că aceste forme legate de protestul actual, sunt o consecință a concluziilor discuțiilor de la Ministerul Finanțelor Publice din 7 decembrie, unde reprezentanții grefierilor și președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție au discutat despre alocarea fondurilor pentru salarii și pentru sumele din hotărârile judecătorești. Precedentul protest din 4 decembrie a inclus o manifestație în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, urmată de o întâlnire cu conducerea instituției.

Fii alături de noi pe Facebook și Instagram, pentru a fi primul informat!

ianuarie 15, 2025

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski nu acceptă reducerea...

ianuarie 15, 2025

Achitat, fapta nu este prevăzută de lege!...

ianuarie 15, 2025

Fără predare prin dictare în școli. Ministrul...