Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

De interes

Contractele de închiriere a celor 11.000 de locuri de parcare de reședință verificate de angajații Primăriei Iași

Contractele de închiriere a celor 11.000 de locuri de parcare de reședință verificate de angajații Primăriei Iași. Pe adresa Primăriei Municipiului Iași, au fost primite o serie de reclamații privind ocuparea abuzivă a unor locuri de parcare de reședință, cu invocarea existenței unor contracte de închiriere. Acestea au fost atât în format electronic, cât și letric. Primarul Mihai Chirica a dispus Direcției Exploatare Patrimoniu și Serviciului Administrare Parcări să facă o verificare a tuturor acestor contracte. Aceste verificări au fost făcute inclusiv prin deplasare în teren.

În acest fel municipalitatea va avea o imagine exactă în privința identității celor care sunt îndreptăţiţi să ocupe locurile respective. Tot aceștia vor ține cont și de cei care fac acest lucru în mod abuziv.

Citește și HCLTech, companie de top în domeniul consultanței și serviciilor IT a deschis un nou Centru Global de Livrări servicii în Iași

Edilul-șef a dispus ca după finalizarea acestor verificări, până la sfârșitul acestei luni, cei responsabili să prezinte o modalitate clară de identificare a acestor locuri de parcare. Inclusiv cu semnalarea posesorilor în drept de contracte de închiriere.

Primăria Municipiului Iași gestionează 11.000 de locuri de parcare de reședință.

Nu uita să ne urmărești pe Instagram și Facebook, pentru a fi la curent cu toate informațiile!

iulie 12, 2024

Finanțare „Infrastructuri verzi” pentru municipiile din Nord-Est....

iulie 12, 2024

Medicii subliniază importanţa unei hidratări adecvate. Temperaturile...