Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

De interes

Donald Trump a depus jurământul și revine la Casa Albă

Donald Trump a depus jurământul ca președinte al Statelor Unite, în cadrul unei ceremonii desfășurate la Capitoliu. Evenimentul, mutat în interior din cauza frigului din Washington, a reunit aproximativ 2.600 de invitați.

În discursul inaugural, Trump a prezentat prioritățile mandatului său, punând accent pe securitatea frontierelor. „Voi declara stare de urgență națională la granița cu Mexicul”, a anunțat președintele. El a promis oprirea migrației ilegale și desemnarea cartelurilor drept organizații teroriste.

Președintele l-a criticat pe predecesorul său, Joe Biden, pentru gestionarea deficitară a crizelor din mandatul său. Trump a menționat incendiile recente din Los Angeles ca exemplu al eșecurilor administrației anterioare.

Citește și: Consiliul miniștrilor europeni a aprobat planurile de reducere a deficitelor bugetare pentru opt state

Ceremonia a fost precedată de o slujbă la biserica St. John, la care au participat Trump și soția sa, Melania. Cuplul prezidențial a fost întâmpinat la Casa Albă de Joe și Jill Biden, înainte de a se deplasa împreună la Capitoliu.

Printre invitații de seamă s-au numărat fostul președinte Bill Clinton, Hillary Clinton, Elon Musk, Tim Cook, Mark Zuckerberg și Joe Rogan. Musk, un aliat apropiat al lui Trump, va conduce noul Departament pentru Eficiență Guvernamentală. Alți membri ai cabinetului, precum Doug Burgum și Marco Rubio, au fost prezenți.

ianuarie 30, 2025

Armata israeliană va rămâne în Siria pe...

ianuarie 30, 2025

Ucraina avertizează: A treia etapă a războiului...

ianuarie 30, 2025

Parlamentul European nu recunoaște rezultatele alegerilor din...