Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

De interes

Elevi răniţi după ce tavanul clasei s-a prăbușit

Elevi răniţi după ce tavanul clasei s-a prăbușit. Starea elevului internat la Spitalul de Pediatrie din Sibiu, în urma prăbușirii tavanului clasei în care învăța, nu este gravă. Chiar dacă nu a fost necesară o intervenție chirurgicală, va fi supravegheat pentru multiplele contuzii abdominale suferite. În total, patru elevi au fost răniți de bucațele de tavan. Cei trei dintre ei au fost consultați și au putut pleca acasă.

În acest caz, polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare și distrugere din culpă. Incidentul a avut loc la Școala Gimnazială din localitatea Loamneș, județul Sibiu, în timpul unei pauze, când în sala de clasă erau puțini elevi. În mod normal, în clasă învățau 12 copii.

citește și: La aproape doi ani de la izbucnirea conflictului din Ucraina, în școlile din Iași sunt doar 20 de copii refugiați

Ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat că este absolut regretabil că elevii au fost expuși din nou la pericol din cauza infrastructurii școlare perimate.

Clădire veche de aproape 90 de ani

Clădirea în care s-a produs incidentul datează din 1936 și a fost reabilitată acum aproximativ două decenii. Școala este acum inclusă într-un proiect de reabilitare, iar investiția va viza, în primul rând, măsurile de siguranță. Inspectoratul Școlar Județean Sibiu desfășoară deja o inspecție pentru a verifica dacă conducerea școlii a respectat obligațiile legale. Administrarea clădirii este în sarcina autorităților publice locale.

În urma incidentului, Inspectoratul Școlar Județean a decis să mute elevii în altă clădire. Acest incident nu este singular. În decembrie anul trecut, doi elevi de la internatul unui liceu din Odorheiu Secuiesc au murit după ce un perete al clădirii s-a prăbușit peste ei. Ministrul Ligia Deca a afirmat că organele de cercetare penală au primit raportul Corpului de Control al Ministerului în acest caz. Ancheta este în curs.

Urmărește-ne pe Facebook, dar și pe Instagram, pentru a fi primul care află noutățile din județul Iași!