Elevii din Focșani fac ore online din cauza frigului din sălile de clasă. Elevii din trei licee cu internat din Focșani au trecut la cursuri online din cauza frigului din clase. Temperaturile în camerele unde copiii stau și învață sunt între 3 și 14 grade Celsius. Ceea ce face imposibilă desfășurarea cursurilor în condiții normale.
Inspectoratul Școlar din Vrancea a declarat că elevii vor reveni la ore fizice în clase și cămine doar când vor avea condiții de temperatură acceptabile.
Autoritățile locale anunțaseră la sfârșitul săptămânii trecute că programul a 11 unități de învățământ din Focșani va fi redus. Toate acestea din cauza temperaturilor scăzute din săli.
Citește și: MAE: Avertizare de Cod Portocaliu pentru furtuni și ploi abundente în Spania
Problema este cauzată de lipsa de apă caldă și căldură în orașul Focșani, care afectează de la începutul lunii aproximativ 10.000 de apartamente și 240 de instituții publice. Printre aceste instituții se numără școli, grădinițe, Spitalul Județean și Căminul pentru persoane vârstnice, care nu mai primesc agent termic după ce societatea de termoficare a fost debranșată de furnizorul de gaze din cauza datoriilor.
Ieri, autoritățile locale au votat înființarea unei noi societăți de termoficare, în speranța că aceasta va ajuta la redresarea situației. Totodată, Guvernul a aprobat recent un ajutor financiar de aproximativ 9 milioane de lei. Toate acestea pentru a sprijini soluționarea crizei căldurii și apei calde din Focșani.
Oficialii speră ca prin alocarea acestui sprijin financiar și reorganizarea serviciului de termoficare să poată restabili cât mai rapid accesul elevilor și al instituțiilor la apă caldă și căldură.
Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!