Eveniment special la Primăria Iași: Părintele Constantin Necula le-a vorbit tinerilor din Iași despre credință și responsabilitate. Primăria Municipiului Iași a găzduit astăzi un eveniment special de suflet. Părintele Constantin Necula le-a vorbit elevilor claselor a X-a și a XI-a de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare” din Iași.
Întâlnirea cu părintele Constantin Necula a fost una emoționantă și plină de reflecție. Părintele a oferit tinerilor lecții valoroase de credință, bunătate. Acesta i-a provocat să își pună întrebări despre sensul vieții, responsabilitate personală și rolul valorilor creștine în societatea modernă. În discursul său, acesta a subliniat importanța încrederii în propriile forțe, valoarea profesorilor și necesitatea de a urma pasiunea în alegerile profesionale. Acesta i-a îndemnat pe tineri să aprecieze și să își asume cu mândrie statutul de cetățeni ai României.
La eveniment a fost prezent și primarul municipiului Iași, Mihai Chirica. Acesta și-a exprimat admirația față de părintele Necula și a marcat rolul credinței în formarea tinerilor. Edilul a încurajat tinerii să se implice activ în viitorul politic al țării. Totodată a mai adăugat să nu renunțe la valorile naționale și să fie mândri de identitatea lor de creștini români.
Citește și Acces mai ușor la Ciric: Traseul autobuzului 48, extins pe tot sezonul de agrement
„Primăria nu este o biserică dar tinde să fie, noi nu abandonăm relația cu cultul creștin fie că vorbim despre otodox, catolic sau protestant”, a declarat Mihai Chirica.
Evenimentul a fost sprijinit de Primăria Iași, care încurajează deschiderea către dialoguri care formează caractere și construiesc punți între generații.
Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!