Facebook VS Instagram – Ce preferă tinerii din ziua de azi? Trăim într-o eră digitală, în care rețelele de socializare ocupă un rol imens în viața noastră. Instagram și Facebook se numără printre cele mai îndrăgite platforme de socializare folosite de oameni, cu peste 2 miliarde de utilizatori fiecare.
Înființat în 2004, Facebook poate fi considerat unul dintre cele mai populare site-uri de socializare. Această platformă le permite utilizatorilor să își creeze un profil gratis, vârsta minimă fiind de 13 ani. Pe Facebook poți posta fotografii sau videoclipuri, poți trimite cereri de prietenie, și îți poți crea o biografie pe profil care să conțină date de contact.
Poți da like, comment, share. Facebook este considerat a fi mai mult un centru informativ. Aici poți găsi comunități sau grupuri ce împărtășesc aceleași interese cu tine, sau evenimente ce ți-ar putea stârni curiozitatea. Mai mult, are opțiunea de a distribui link-uri în text sau în postări separate.
Prin ce se remarcă Instagram
Deținută de aceeași companie, Meta, platforma Instagram s-a bucurat de o popularitate imensă încă de la apariția acesteia în 2010. Aplicația a fost concepută cu scopul de a îmbina ideea de a posta poze cu o aplicație ce avea opțiuni precum filtrele aplicate pozelor și, să fie totodată o aplicație de socializare.
Design minimalist și cu mai puține acțiuni ce le poți face în cadrul aplicației, spre deosebire de Facebook. Instagram este o platformă vizuală, focusul este pe estetică și creativitate. Aici tinerii își pot arăta personalitatea, prin story-uri, poze/videoclipuri în feed, sau reperele de pe profil. Feed-ul poate fi exact cum ți-l creezi. Algoritmul îți arată exact ceea ce îți place, iar printre informațiile de interes se numără postări legate de fashion, lifestyle, muzică, mâncare sau în funcție de preferințe. Instagram poate fi considerat locul perfect unde poți fi la curent cu ultimele trenduri.
Prin urmare, de ce fug tinerii de pe Facebook?
Instagram este considerată a fi una dintre cele mai utilizate platforme în rândul tinerilor, pe lângă Snapchat, TikTok și YouTube. Ce îi atrage pe tineri la această aplicație este ușurința cu care se poate folosi actualitatea, conținutul divers, vizualul, creativitatea. De asemenea, prezintă și o diversitate a opțiunilor de editare foto și video, gamă largă de filtre. Instagram a luat amploare și pe partea de publicitate, promovare, influenceri, colaborări.
Instagram exprimă creativitate, personalitate, ai libertatea de a-ți crea propriul feed exact cum îți place. Acestea ar putea fi câteva dintre avantajele utilizării Instagram în detrimentul Facebook în rândul tinerilor. Cu toate acestea, nu toți tinerii se bucură de aceste platforme. Există țări precum China, Iran, Coreea de Nord, Vietnam, Rusia în care accesul la Facebook și Instagram este restricționat cu scopul de a controla fluxul de informații și din motive de securitate. Asta ar trebui să ne motiveze să folosim Internetul moderat și nu în exces.
Află și: Evenimente care vor avea loc la Iași în săptămâna ce urmează
Grupul țintă al platformelor
Deși sunt sub acoperișul aceleași companii, sunt concepute total diferit și cu scopuri diferite. Conform mai multor studii, Facebook are o audiență de vârstă cuprinsă între 25-44 de ani, pe când Instagram, 18-34. Acestea fiind zise, am putea afirma că în timp ce Facebook este mai popular printre persoanele mai în vârstă, Instagram atrage în special adolescenții și tinerii adulți. Având o prezență mai mare a utilizatorilor sub vârsta de 24 de ani și mai puțini utilizatori de peste 34 de ani comparativ cu Facebook, conținutul principal dezvoltat pentru marketingul pe Instagram va fi mai axat pe baza de utilizatori mai tânără a platformei.
Ambele platforme se remarcă printr-o diversitate de caracteristici și opțiuni, care cu siguranță sunt mult mai multe decât cele prezentate, și care se pliază pe nevoile și interesele tuturor utilizatorilor.
Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!