Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

De interes

Fonduri europene pentru eficiența energetică a clădirilor publice

Fonduri europene pentru eficiența energetică a clădirilor publice. Începând de joi, 3 aprilie 2025, autoritățile publice din Nord-Estul țării pot depune proiecte pentru finanțarea investițiilor în eficiența energetică a clădirilor publice.

Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est a lansat Ghidul Solicitantului pentru Apelul „Eficiență energetică Clădiri publice”.

Scopul acestui apel este de a sprijini autoritățile din Regiunea Nord-Est în implementarea soluțiilor pentru reducerea consumului de energie.

Proiectele vor viza îmbunătățirea performanțelor energetice ale clădirilor publice, atât în mediul urban, cât și rural.

Bugetul total alocat pentru acest apel este de 109,5 milioane de euro. Această sumă va fi împărțită între comune, județe și autoritățile publice centrale.

Fonduri europene pentru eficiența energetică a clădirilor publice.

Comunele pot solicita finanțare de până la 22,5 milioane de euro, în timp ce județele și autoritățile centrale pot accesa 87 milioane de euro.

Valoarea minimă a unui proiect este de 300.000 de euro, iar valoarea maximă poate ajunge până la 2,5 milioane de euro.

Proiectele trebuie să includă lucrări de reabilitare termică a clădirilor. Sunt eligibile și lucrări de înlocuire a instalațiilor de încălzire cu surse regenerabile.

Îmbunătățirea sistemelor de climatizare și ventilație, precum și instalarea de iluminat inteligent, sunt, de asemenea, activități eligibile.

Perioada de depunere a proiectelor este deschisă până la 2 iulie 2025.

Fii alături de noi pe Facebook și Instagram pentru a fi primul informat!

iunie 19, 2025

Numărul nașterilor în Moldova va continua să...

iunie 19, 2025

Fostul director al SIS, Vitalie Pîrlog, a...