Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

De interes

Meniu

Grindeanu, despre spitalele CFR: Nu se desfiinţează nimic

Grindeanu, despre spitalele CFR: Nu se desfiinţează nimic. Sindicaliștii de la Uniunea Sindicatelor din Spitalele CFR și reprezentații Biroului Operativ al Federației Sanitas au avut un dialog cu reprezentanții Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.

Aceștia au atras atenția factorilor de decizie că nu vor permite destructurarea rețelei de spitale CFR, ce asigură îngrijire medicală de aproximativ 150 de ani și nu va accepta pierderea niciunui loc de muncă din sistem. Aceștia au ieșit ieri în stradă să protesteze.

Vezi și despre: Nu se mai vând porcii din gospodării.

„Aşa cum ştiţi, în coordonarea Ministerului Transporturilor se află 15 spitale. Au rămas în coordonarea Ministerului Transporturilor dinainte de ’89. N-a spus nimeni că desfiinţează spitale, aşa cum am văzut unele ştiri. Nimeni nu a spus acest lucru, ci că vor fi transferate, după caz, la autorităţi locale. Că e vorba de Consiliul Judeţean, că e vorba de o primărie municipiu reşedinţă, că e vorba de o asociere între cele două, că e vorba de universităţi sau că e vorba, cum e la Bucureşti, de alt minister, Ministerul Apărării, astea sunt soluţiile. Nu desfiinţează nimeni nimic”, a spus Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor.

Urmărește-ne pe Facebook, dar și pe Instagram, pentru a fi primul care află noutățile din județul Iași!

decembrie 1, 2023

Alexandru Rafila, Ministrul Sănătății, a comunicat că,...

decembrie 1, 2023

Poliţele de asigurare încheiate de Euroins Asigurare...

decembrie 1, 2023

Două orașe din Germania, Dusseldorf, respective Stuttgart,...

noiembrie 30, 2023

Sistemul de Garanție-Returnare (SGR) a intrat în...