Indemnizația socială rămâne la minimum 1281 de lei după recalcularea pensiilor. Începând cu 1 septembrie 2024, toți pensionarii care beneficiază de indemnizație socială vor primi în continuare suma minimă garantată de 1.281 de lei. Toate acestea indiferent de rezultatul recalculării pensiilor. Dacă pensia recalculată este mai mică de 1.281 de lei, diferența va fi acoperită din bugetul de stat. Asigurându-se astfel, că niciun pensionar nu va primi mai puțin de această sumă. Pe talonul de pensie, indemnizația socială va fi evidențiată distinct, cu detalii despre cuantumul recalculat și suma totală care nu poate fi sub 1.281 de lei.
Indemnizația socială pentru pensionari a fost introdusă prin Ordonanța de Urgență 6/2009, sub forma unei pensii sociale minime garantate, și aprobată ulterior prin Legea 196/2009. Această indemnizație a crescut constant, de la 300 de lei în 2009 la 1.281 de lei în 2024.
Vezi și: Magazin Penny amendat cu 50.000 de lei.
Creșterea anuală a avut ca scop protejarea pensionarilor cu venituri mici, asigurând un trai minim decent.
În prezent, 1.044.668 de pensionari beneficiază de această indemnizație, dar, după recalcularea bazată pe contributivitate, numărul beneficiarilor va scădea la 953.776 de pensionari, începând din septembrie. Această măsură reflectă angajamentul guvernului de a sprijini persoanele vârstnice. Și de asemenea de a menține un nivel minim de securitate socială pentru aceștia.
Urmărește-ne pe Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu toate informațiile!