Adminis.ro reprezintă portalul administrației ieșene

De interes

APM: Calitatea aerului afectată de vremea deosebit de rece

Calitatea aerului afectată de vremea deosebit de rece. Pe fondul temperaturilor foarte scăzute, a inversiunii termice și a calmului atmosferic, în perioada 07.01-11.01.2024, Agenția pentru Proteția Mediului (APM) Iași constată prin intermediul rețelei automate de monitorizare a calității aerului în aglomerarea Iași o creștere importantă a concentrațiilor de particule în suspensie din aer (PM10 și PM2,5). Indicele de calitate a aerului a evoluat spre “Extrem de Rău” (cf. Ord. MMAP nr. 1818/2020). Situația se poate menține și în perioada următoare având în vedere prognoza meteo în vigoare a Administrației Naționale de Meteorologie.

Depășirile valorilor limită s-au înregistrat în statiile IS-M1 Podu de Piatră, IS-2 Decebal-Cantemir și IS-5 Tomești.

Pe 11.01.2024, până la ora 13.30, pentru PM10 măsurat automat am avut o concentrație medie de 143.64 μg/m3 în zonaPodu de Piatră, în condițiileunei valori limită zilnice de 50 μg/m3. La indicatorul PM2,5, pentru care valoarea limită anuală este de 25 μg/m3, valoarea medie zilnică a fost de 132.9 μg/m3 în stațiaIS-2 Decebal-Cantemir.


Citește și Decizia cu privire la desființarea Inspectoratului Școlar Județean Iași a fost amânată până în anul 2025

Concomitent au crescut ușor și concentrațiile poluanților gazoși monitorizați de instituția noastră. Fără a se depăși limitele admise stabilite prin lege.

În aceste condiții, la ieșirile în aer liber, se recomandă persoanelor sensibile (dar nu numai) utilizarea măștii/fularului pentru protejarea căilor respiratorii!

Condițiile de iarnă accentuată duc la creșterea concentrațiilor de particule în suspensie PM10 și PM2,5

Acestea sunt rezultate din sursele de poluare existente în mun. Iași și împrejurimi: arderi de combustibuli în centralele termice din locuințele populației, ale operatorilor economici și instituțiilor din mun. Iasi, producerea de caldură și apă caldă în sistem centralizat, traficul rutier îngreunat de căderile mari de zăpadă de la începutul săptămânii, activitățile industriale, incendii locale, arderea deșeurilor etc.

Informații suplimentare

În perioada 07.01/ora 10.00 – 10.01.2024/ora 20.00 au fost înregistrate intensificari ale vitezei vântului. Acest lucru a dus la dispersia poluanților și înregistrarea unor concentrații scăzute de PM10/PM2,5 în stațiile de monitorizare.

Începând cu 10.01.2024/ora 21.00 și până pe 11.01.2024/ora 8.00 a predominat calmul atmosferic (viteza vântului sub 0.5 m/s). Acest lucru a dus la creșterea concentrațiilor de particule PM10/PM2,5 măsurate automat în stațiile de monitorizare din județ.

Pentru cei interesați, calitatea aerului în timp real poate fi urmărită pe http://calitateaer.ro, buletinul zilnic de informare privind calitatea aerului întocmit de APM Iaşi fiind publicat a doua zi pe pagina noastră web şi pe pagina de facebook: https://www.facebook.com/apmiasi, http://www.anpm.ro/web/apm-iasi/buletine-calitate-aer, iar rapoartele lunare privind calitatea aerului pot fi consultate accesând http://www.anpm.ro/web/apm-iasi/rapoarte-lunare1.

Nu uita să ne urmărești pe Instagram și Facebook, pentru a fi la curent cu toate informațiile!

septembrie 18, 2024

Lumea fotbalului este în doliu după decesul...

septembrie 18, 2024

Suedezii te plătesc să pleci de la...