Intervenție chirurgicală rară la Spitalul Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași.
O tânără mamă și-a recăpătat vederea și speranța, la Iași, după ce a învins o tumoră oculară de aproximativ 4 cm.
Adriana Ghibilic, în vârstă de 41 de ani, a ajuns de la Bacău la Spitalul de Neurochirurgie din Iași, unde în urma investigațiilor specialiștii au descoperit o tumoră oculară de aproximativ 4 cm. Recent, această tânără mamă a început să-și piardă vederea la ochiul stâng. Situația ei nu era doar una delicată, ci și periculoasă pentru viața sa. Însă, datorită eforturilor neîncetate ale specialiștilor noștri de la Spitalul de Neurochirurgie Iași, vederea i-a fost salvată și tumora complet eliminată.
Echipa de neurochirurgi a intervenit cu dedicare și profesionalism pentru a-i salva viața femeii și pentru ca mama să-și poată vedea copiii crescând.
Adriana Ghibilic și-a dedicat întreaga viață îngrijirii celor aflați în suferință, iar acum a fost rândul nostru să avem grijă de ea.
“Operăm în jur de 15 tumori orbitare pe an. Este o incidență mică a acestor leziuni, iar adresabilitatea este mare. Este dificil a opera orbita, pentru că este o cavitate mică, în care toate elementele anatomice care sunt în interiorul acestuia sunt funcționale, cel mai important fiind nervul optic, cu ajutorul căruia omul vede și transmite influxul nervos de la ochi la creier care integrează imaginea.
Citește și Clădirea BCR din centrul Iașului a fost scoasă la vânzare. Care este prețul cerut?
Mai sunt mușchi care coordonează mișcările globului ocular și o multitudine de nervi și artere care participă la ceea ce noi generic numim vedere oculară. Prezența unui proces expansiv al unei tumori în orbită va determina de cele mai multe ori pierderea vederii și un lucru pe care pacientul respectiv și nici medicul nu și-l dorește”, a spus Conf. Univ. Dr. Lucian EVA, manager Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași.
Urmărește-ne pe Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu toate informațiile!